Google+

mercoledì 1 giugno 2016

Ni ficiru i scarpi

Ni ficiru i scarpi
Ni futtieru a tutti
Futtieru un paisi sanu
Ni ficiru i scarpi
A mia, a tia, puru a to matri e a me patri.
A cu si sentiva u megghiu, puru.
Ni ficiru i scarpi affacciu affacciu
E ‘nsutta ‘nsutta.
Ma iddi a unu a unu hannu statu ammazzati,
cu scannatu
e cu r’intra a ciella ru carceru
cu scannatu
e cu a casa malatu
cu scannatu
e cu ammazzatu ri l’amici
Scarpi pi tutti
Scarpi che parevano belli
Scarpi di cimentu
Buani sulu pi affunnari
Tè, pigghiati sti scarpi
Ti fazzu sti scarpi cu tuttu u cuari.
Tutti l’hannu a sapiri zoccu ficiru ‘sti malagienti ra Baaria,
ra testa ri l’acqua
ai sgraccatura ri chiazza
ni ficiru i scarpi,
e tutti a stamu paiannu.


‘A SBRURICATA

Io havia ‘u bellu tammutu
Accattato faciennu pitittu
A libretta ra muarti arriccugghiuta a corpi di centu liri
Io stava suara ‘nto bello tammutu
Io stava quieta
Io stava tranquilla n’to me tammutu
Mi vinniru a sbruricari ru me tammutu
Na jurnata ca c’era u suli
Abbrucciamula
Ramucci fuacu
Mi niscieru ru me tammutu pi affittarisillu
Mi iccaru a benzina ‘ncapu u casciuni
Abbruciamula
Ramucci fuacu
Hanno a muoriri tutti comu sbruricaru a mmia.


Giorgio D'Amato